Listen to the bagpipes and dance Scottish

Clafoutis

When Scots meet the French 

Ce faci cand vrei sa pregatesti un desert in mai putin de 30 min si ai multe fructe proaspete la dispozitie? Meet the desert fast food of the century: the French clafoutis!
Suna simandicos, stiu (asta e bonus!, te poti da cunoscator oricand). Clafoutis e desertul clasic francez al lenesului. Merge cu orice fructe cu samburi, spun ei, merge cu ce ai tu chef, spun eu.
In principiu, este o struto-camila intre flan si clatita umflata cu pompa, extrem de racoros, extrem de permisiv si extrem de usor de facut.

Tema: avem de facut desert pentru aproximativ 30 de dans scotieni, nu foarte mult timp la dispozitie si nevoia de a ne juca pe ritmuri vegane.

Rezolvare: Julia Child (multumesc, fetele mele!) si o inventie vegan pe tema clafoutiului.

E usor de tot, va garantez si se face cam asa:




Varianta clasica

Clafoutis-ul oficial e cel cu cirese, restul sunt variatiuni pe aceeasi tema

Ingrediente:

250 g fructe (fara samburi)
200 ml lapte
3 oua
50 g zahar
75 g faina
vanilie
un praf de sare
unt pentru tava
zahar pudra

Mod de preparare:

1. Se pregatesc fructele (spalat, scos samburi, tot tacamul). Daca sunt foarte zemoase (gen cirese), se lasa la scurs. Daca vreti sa fiti si mai simandicosi, se tin ciresele in alcool vreo ora (lichior, rom, kirsch, ce vreti voi).

2. Se amesteca totul pana la obtinerea unei creme fine. Foarte fine.

3. Se tapeteaza tava si se aranjeaza fructele in ce forma doriti. Se toarna amestecul peste :)

Voila! Greu, nu?

A tale of modern mystery. Part 1

I always liked a good horror story. A little mystery, a little of the unknown, a little thrill and a reason to breathe faster and faster until you realize it's just a movie.

But what happens when you star in your own little mystery? 

What kind of thrill do you get when you wake up in a foreign country, in a strange Medieval city, in a house a few centuries old...alone? 

This summer's answer was: my very own horror story, in full HD.

A villa, 2 girls and lots of mirrors

We got to Siena late at night. Too late for 2 girls travelling alone in dusty, hot Tuscany. We got on a wrong bus from the train station. It did not take us straight to the center of the city, as expected, but roamed around on the hills for two hours, circling the city and exposing beautiful hills and narrow streets.

We dragged the bags uphill in the city, through almost empty streets until we got to the Piazza Centrale. It was the first sign Siena is out of this world. Hundreds, maybe over a thousand people crammed in a semicircular piazza, in the dim light of the restaurants, simply lying on the tilted pavement watching the stars.

We found the street of our hotel and we went up and up and up on a winding road. We got to the hotel at 9.

And we found....this

Glued to the door...

We are sorry. Nobody sleeps here at night...

The door was locked. 

Panic.

Heavy breathing.

Quick thoughts. Another hotel, a phone call to the travel agency. No. Too late. It's Sunday. The piazza is full. We go back...we can do this..I can do this...

After a moment of panic I see an envelope with my name glued to the door. I open it. Inside a letter and a key. 

Siamo spiacenti di non essere qui al suo arrivo

We are sorry no to be here on your arrival

We did it. We missed the curfew.

Who knew hotels have a curfew? Even a 15th century palazzo should have some kind of staff around...

I guess...

Nobody sleeps there at night. We need to open and look for an envelope on the desk. We find it. It's another set of keys. One is for our room on the second floor, the others for another entrance on a different street.

The villa empty. Huge, with lights on everywhere, tall, old and empty. It's a 15th century beautiful palazzo but no one inside.

No one.

Main entrance

We start exploring. The ceiling is arched and painted over with intricate patterns. The floor is marble and the entrance looks like a movie scene for a medieval castle.

The reception desk is wooden, antique and the furniture looks restored beautifully but from a different century.

We go up the stairs, find our room. It's an apartment. Not very big, but tall. Extremely tall. 

We leave our bags and explore further.

No sound. No movement. Only lights. And stairs. Lots of stairs. 

Ely is freaked. She says she is not sleeping here. 

We go up another floor. We find huge halls and waiting rooms with antique furniture and high ceilings, reproductions of famous paintings are hung all over the wall and bookcases with amazing leather bound books and chimneys and sofas and.... No one is here!!! 

Hallway

Waiting room

Main staircase

Old chimney

We go up on all 3 floors. There are 12 rooms in total, all locked, and huge halls in between. Lamps and shades and books and flowers and guitars and toys hidden behind a paravan and light and silence and thick walls.

 

My sister is calling her boyfriend and mother and is actually reminding me that the one to say "this is amazing, this is so cool" is the one dying first in all the horror movies we've ever seen. 

I gasp and breathe and take frantic pictures of this beautiful, surreal place and start pinching myself.

I love every second.

And being the first sacrifice for the daunted place doesn't sound like such a bad idea.

On the first floor, we stumble unto a gate leading to an upper garden. It's dark and above the street level but we can distinguish the shadow of a fountain and a statue. Ely says they move. She can't sleep here.

I took us a bottle of Prosecco and some Pecorino fundido to relax a little. But it did the trick. The visit to the little trattoria up the street and the wine calmed us down. 

We went back to the villa. locked ourselves carefully in the hotel and then in our room and... tried to sleep. She fell right to sleep in the quilted covers but...the painted angel heads on the ceiling did not bring me much comfort so I spent half the night writing to a couple of friends about the most surreal night of my life and wondering whether I was dreaming or not.

The morning came with lots of sunshine and noise. Rumble and rustle through the house.

Did you sleep well? Did you have a nice night? Would you like breakfast on the terrace?

Did I? I smiled. And I realized I did. 

I had one of the most beautiful nights of my life.

And I did live a Tuscan fairytale. 

Foodiebreak - Pack and go

Weekend catre undeva si prima experienta cu adevarat bulgareasca

I am not your rolling wheels
I am the highway
I am not your carpet ride
I am the sky

         Pentru orice ma cunoaste este evident ca idea de a face bagajul, a te urca in masina si a conduce catre o destinatie necunoscuta egaleaza perfectiunea. Pentru orice altcineva probabil devine clar ca idea unei experiente culinare inedite, a unui aer proaspat prin locuri noi este un cadou ideal.

         De curand, pe neasteptate, pe furis si graba, cu multe "dar..unde?, dar...de ce acum?, dar...ce sa iau cu mine? dar..ce cautam la granita?", am gustat, din nou, cu imbucaturi hulpave si simturi bulversate, din ea, draga de viata, asa cum trebuie sa fie: surprinzatoare, amuzanta, altfel.
        Un drum lung si ingust incadrat de copaci scuturati pe jumatate, soarele in ochi, acorduri cand zbuciumate, cand lenese trepidand din difuzoare, cateva ore si...Voila!..un vechi oras medieval se intinde pe coastele unui deal printre paturi de ceata ce abia se ridica si suvite de fum subtire.
        Albena, Nisipuri, all inclusive, romani multi, chirilice, putin Balchik...e tot ce stiam despre Bulgaria si, in afara de domeniul Reginei care m-a incantat acum cativa ani, nimic nu ma atrage.
        Nu am aflat multe altele. Cetate cu ceva ziduri pastrate, muzee zgribulite, insulita invaluita in ceata, scari, frig, scari, soare, romani, masini multe, hoteluri cochete cocotate in varf de deal, panorama la -3, scari. Asta am adunat in doua zile in care parca am condensat saptamani de experiente noi. Asta plus mancarea bulgareasca. Pentru prima data, cu inima deschisa, cu fata in stare de soc in fata meniului pana cuiva i s-a facut mila de bietii turisti si s-a milostivit cu o varianta in engleza, cu intrebari candide puse chelneritei grabite sa aduca zeci de pizza si paste in jur. Dar bulgaresc ce aveti? Si a fost bine ca am intrebat, foarte bine.
Imi place sa merg pe mana chelnerului atunci cand zambetul e larg si ochii rad la auzul cuvintelor cheie: "tu ce ai manca?". Poate fi riscant, dar te rasplateste, de asta data cu surprize foarte placute: cu sache de multe feluri si pita cat farfuria, cu vase aburinde si cel mai bun tort de biscuiti incercat vreodata.
       Astazi va iau cu mine in periplu de o clipita, intr-o sorbitura de ultime raze de soare si cafea fierbinte.
       Maine va invit sa incercati. Urcati-va in masina si cale batuta catre...unde vreti...catre nicaieri..catre cine vreti sa fiti maine!

   Buna dimineata!
   Nu imi place idea de bufet la mic dejun, nu pentru ca nu mi-ar placea varietatea, dar, de asta data invariabil, farfuria mea arata asa:

   Greu mi se mai face pofta de masa de pranz, dar, dupa catarari si zeci de trepte si ras mult si maini inghetate, caldura din restaurantul capitonat cu lemn si cuptor dogoritor in centru patrunde molesitor si seducator in oase si in suflete.
     

     Am gustat din Bulgaria si prima impresie nu e deloc rea. Prima recomandare "traditionala" a fost orice fel de sache/sach. Sache-ul este de fapt vasul plat de lut pe care sunt gatite si servite o varietate fantastica de amestecuri cu legume si carnuri.
Noi am incercat:

 Sache cu Kyufte de vitel si legume 






           

          Sache cu porc, pui si ciuperci









   Sache cu porc, cartofi aromati, ou si telemea. 

   Au fost aromate, fierbinti, cu un sos delicious si legume zdrobite de atata impleticire in vas.
  Au fost enorme, satioase, numai bune pentru a incalzi sufletele intr-o amiaza de toamna rece si sunt, cu siguranta de incercat.
Meniul avea vreo 10 pagini asa ca veti gasi, cu siguranta, ceva interesant.

   Desertul, partea mea favorita, a venit ca un supliciu dupa masa indestulatoare, dar unul atat de dulce. Cel mai bun tort de biscuiti pe care vi-l puteti imagina a fost aromat, plin de crema de ciocolata si miere si nuci si ciocolata alba si....Dar asta e poveste lunga.

Mergeti de incercati!

Pana data viitoare :)

 
 

1001 de nopti

Vinete umplute cu couscous

             A trecut vara. Parca imi vine sa spun ca a trecut repede, dar, totusi, nu. A fost o vara plina, agitata, aglomerata. Imi vine sa spun o vara ca oricare alta, dar parca, totusi, aparte; cu muzica noua si sunete dulci, cu arome intense si zumzait de gaze in felinare, cu lumanari si neoane si lampi cu gaz.
            A trecut ea, draga, si luna septembrie. Ca prin farmec. Fara sa ma anunte macar, fara sa treaca sa lase o semnatura in cartea de oaspeti.
            Zboara zilele ca nebunele si raman doar povestile. Sheherazada sopteste. Nu disting inca bine ce istoriseste, dar o ascult. Eu va povestesc in seara asta magia ce mi-a fost dezvaluita mie parca ieri-alaltaieri. Cu fete zambitoare, cu guri flamande, cu chicoteli infundate, cu chiote din suflet, asa imi doresc sa ma bucur de masa intotdeauna. Pe neasteptate, fara graba, fara incrancenare, cu ei, cu altii, cu cine pofteste si cine se nimereste, cu rasete si cu drag.

Storyteller: Here again, milady?
Scheherezade: These people sit for hours, just listening.
Scheherezade: It's a miracle.
Storyteller: People need stories, more than bread, itself.
Storyteller: They teach us how to live, and why.

 

Povestea de azi e una invinetita de invidie pentru aromele inca necunoscute ale Orientului.
Astept cu infrigurare clipa in care voi pasi pe tarm asiatic sau african, visez aerul uscat, aromele dulci si condimentele intepatoare. Pana atunci, insa, povestile imi vor tine de foame si de sete si de dor de duca.
Haideti cu mine sa le depanam!

Vinetele nu-mi plac de regula decat in salata si in tocanite neaose de legume - le simt greoaie si un pic pretentioase. Le gust cu drag dar cu masura pe gratar si niciodata in musaca. Reteta asta m-a atras pentru...well...poza de revista peste care am dat. Promitea vis de arome din vechea Arabie, gusturi nebanuite si incantarea simturilor si, boy, did it deliver! Am reusit sa fur o singura bucata si va trebui sa repet pentru a savura cu adevarat preparatul. Couscous-ul delicat aduce o lejeritate pe care mi-o doream, legumele crocante si cimbrul puternic aromat il completeaza perfect si masa de duminica nu va arata niciodata plictisitor cu astfel de barcute in mijloc.

Nici vacanta, nici voiaj, nici city break. Poate..pelerinaj

Algo para picar sau pelerinaj la altarul maiestriei spaniole. Ole!

Tapas bar - Barri Gotic, Barcelona

                 Nu sunt obiectiva. Nu as indrazni sa cred ca pot. Nu in ce-o priveste pe ea - senzuala, torida, pasionala mea Spanie. E a mea, da. Mi-am insusit-o odata cu castellana melodioasa in care pana si cel mai arid text suna seducator, odata cu primele batai de inima suspendate de zarirea unui edificiu modernist rasarit din senin, odata cu primul turn mudejar ivit dupa o colina stancoasa, odata cu prima inghititura de sangria autentica la umbra unui portocal.
Spania este prima tara pe care am vizitat-o vreodata, prima de care m-am indragostit iremediabil, prima de care mi se face dor atunci cand nu imi iese in cale suficient. Iar prima dragoste nu se uita. Parca asa se spune.

dar poti incerca sa cresti

                Bucataria spaniola nu se rezuma la retete abil mestesugite de bucatari buni sau la bunici dibace, bucataria spaniola se traieste, se danseaza, se canta, se respira. E pasiune pura si elibereaza energie ce o transcende pe cea calorica.
               Ei, iubirii dintai, ii inchin azi un pahar si o postare cu promisiunea ca ma voi intoarce cu drag de fiecare data cand drumul se va lasa purtat intr-acolo.

De primero

Tapas rafinate - Restaurant Placa La Seu, Barcelona

Para picar, Placa La Seu, Barcelona

Nu ma hazardez la un curs de istorie culinara. Ati auzit deja de tapas si tortilla, de paella si jamon, de crema catalana si sangria. Spaniolii mananca bine (prea bine uneori), mamanca mult (singurul loc in care ma sperie dimensiunea portiilor, mai ales pentru ca savoarea lor nu ma lasa sa ma opresc usor), mananca colorat si divers, mananca des si galagios, mananca in familie si in grup, mananca pentru a trai si traiesc pentru a manca. Ar fi amuzant sa putem decoperi pe indelete pestele divers si tocanele aromate din Tara Bastilor, cofetariile inedite din Madrid, secretele unei tavi de paella perfecte in Valencia sau faptul ca Andalucia nu este doar locul de nastere al sherry-ului ci si al conceptului de tapas.


Istorie gasiti in carti, povesti accesibile la celalalt capat al firului, retete in Good food.
Astazi as vrea sa va dau sa gustati din Spania mea (poate ar trebui sa spun doar din Catalonia mea si putin
din Castillia y Leon), cu speranta ca va fac pofta - pofta de mancare, pofta de calatorit, pofta de aventura, pofta de povesti, pofta de altceva. Asadar...veniti de va infruptati!

Jamon - el cerdo y el "porque"

De segundo

      Sa incepem cu "de cand". Din vremuri demult apuse, de cand invatam ce inseamna sa intelegi ce si cum sa mancanci, de ce e important sa te bucuri, de ce e bine sa imparti cu cei de langa tine nu doar chifla cu coaja crujiente, ci pasiunea, placerea, ideile.
     Stiu ca ei nu inteleg asta pentru ca ma incapatanez sa scriu in romana, dar, multumesc Patro pentru primul Jamon Serrano, multumesc Maria Angeles pentru prima tortilla si empanadas, multumesc Alex pentru prima salata cu sparanghel si creveti, multumesc Clara pentru prima portie de puerros cu nueces, primele capere si, ciudat, dar, primul fondue. Mi-ati deschis un drum delicios spre aromele unei provincii si bratele catre o tara cu adevarat primitoare.

Pentru ca e bine sa te lasi surprins

"Georgi, are antenute!!!"

     Sa continuam cu "de ce".  Pentru ca totul e culoare, savoare, bucurie. Pentru ca nu poti decat zambi cand antenutele unei langustine rasar din strachina neaosa de paella. Pentru ca nu e ciudat sa te manjesti pana la coate luptandu-te cu o farfurie de midii si stridii. Pentru ca au impresia ca au inventat Creme brulee doar pentru ca i-au spus Crema catalana. Pentru cele cateva mii de tipuri de tapas existente. Pentru xurros com xocolate (in catalana). Pentru tortilla de patatas. Pentru ca nu se joaca cu un degetar de cafea, ca italienii.
Pentru asta si mai mult.

Si, nu in ultimul rand, "cum".
Simplu, extrem de simplu.  Totul (evident, daca stii unde sa cauti si cum sa gasesti) e proaspat, elementar si atat de evident. Iei ulei de masline, cateva ingrediente proaspete, orice iti da marea, arunci putin sofran si multa pasiune, si gata. A cenar!

Structurat.
Se mananca fara efort la micul dejun. In principiu, bocadillos (sau bocata) - sandwichuri cu orice, calde sau reci, de la jamon Serrano, queso Manchego (inca cea mai buna branza pe care am gustat-o vreodata, cu scuzele de rigoare pentru fineturile frantuzesti), embutidos (salamuri de tot felul sau mezelarii) la tortilla de patatas (cam mult pentru mine: paine + ou + cartof). Din pacate, sau dorinta de a manca mai putin dimineata, am inceput periplul prin oras cu inacceptabil de multe croissante, dar, asta e, promit sa ma redresez.
Se bea, slava cerului, cafea. Multa. Cafe amb lett (cu lapte), cortado (espresso), con hielo (un sacrilergiu pe care nu il inteleg inca - ti se serveste o cafea fierbinte si un pahar de gheata peste care trebuie sa o torni).

Bocadillo de jamon y queso, bar obscur de cartier, Pedrables, Barcelona

Se mananca tarzior si usurel la pranz. Asta daca nu esti turist. In orice caz, trebuie sa te grabesti pentru ca la 16.00 incepe siesta si totul (vreau sa spun TOTUL) se inchide. Daca esti suficient de ghinionist incat sa nu iti fie foame pana in 15.30, va trebui sa te multumesti cu un sandwich luat de prin lanturile occidentale de fast food (care au alti dumnezei) pana in jur de ora 19.00 cand orasul prinde iar viata.
Se mananca multa paella (orez cu sofran si orice altceva: fructe de mare, pui, iepure, legume sau toate la un loc), mult peste si fructe de mare, mult porc. Au putine supe - am incercat eu un gaspacho nu extraodrinar, dar racoritor (sunt rosiile proaspete batute bine in blender cu busuioc si condimente si servite cu crutoane).
Au zeci de variante de meniu prestabilit si destul de ieftin, dar, recomand sincer sa incercati versiunile "a la carte" - sunt ceva mai scumpe, dar portiile sunt mai generoase, facute cu ceva mai multa grija decat cele "la gramada" si iti ofera posibilitatea de a alege.

Gaspacho

Dar, va rog, pe tot ce aveti mai sfant, mancati local, traditional, mancati orice nu ati mai incercat pana acum. Nu trebuie sa va placa, nu trebuie sa faceti un obicei din creveti cu usturoi sau sparanghel, dar incercati. Cine stie, va poate surprinde. In sensul asta sunt foarte mandra de ai mei - Vali gateste dumnezeieste paella valenciana, revueltos con gambas y setas (omleta cu ciuperci si creveti) si home-made sangria, Laura m-a invatat sa curat cipirones (mini calamari care se trag in ulei de masline cu usturoi si patrunjel), Elena a incercat orice (mi-a jurat razbunare dupa ce i-am dat sa guste sparanghel alb, dar a incercat) si s-a bucurat de paella cu drag. Sunt curajosi si sunt mandra de ei pentru asta.

Chipirones - Chef: Laura

Paella de marisco - Chef: Vali

Tapas - Chez Vali & Laura

Se continua cu tapas.
Tapa inseamna literal "capac". Practic tapas sunt o scuza ceva mai elaborata si foarte rafinata de a bea. Sunt variate aperitive (de cele mai multe ori foarte picante sau sarate) care iti fac pofta de paharul de vin pe care il acopera. Pot fi infinit de simple: mini felii de paine frecate cu usturoi si rosii, o felie de jamon acoperita de ardei copt si ou prajit, cateva migdale, masline sau ansoa sau extrem de elaborate: creveti in mii de feluri, caracatita sau sepie, calamar umplut, etc.

A tapear

Picar (betele sunt folosite pentru a usura procesul)

Sunt gustoase, picante, nu te plictisesti niciodata si dau frau liber imaginatiei oricarui bucatar.

In plus, va tin de foame pana la cina.
Garantat.





   
Se mananca si sanatos.
Am vazut multe restaurante vegetariene, organice, multa nouvelle cuisine, semn ca bucataria catalana, cel putin, e deschisa influentelor de tot felul.
Unele dintre ele sunt extrem de inovative si se marketeaza cu ce pot :)

Stand de produse organice in Mercat de la Boqueria

Meniu restaurant vegetarian, Paseig de Gracia

De postre

 Se mananca si desert. Foarte dulce, cu foarte multe migdale, fructe uscate si miere (influenta bucatariilor orientale din apropiere). Am incercat vreo 4-5 versiuni de turron (un amestec de zahar, miere si albus de ou cu pasta de migdale sau alte nuci si alune) pe care l-au diversificat (si alterat, din pacate cu "surogate" de ciocolata ce il indeparteaza de origini). Este de neratat si de adus acasa, cu siguranta (noi am optat pentru variante cu crema catalana).

Stand de turron, Mercat de la Boqueria

Migdalele sunt esentiale - le gasesti in polvorones (o prajiturica tip shortbread cookie cu mult mult mult zahar), in almendrados si multe altele.
In rest, gasesti dulciuri specifice mai greu - peste tot flan (un fel de pudding de vanilie si scortisoara) si, desigur, crema catalana (imi pare rau, dar e crema de zahar ars toata ziua si nu au inventat-o ei :)).

Crema catalana, Playa de Barceloneta

Ce e unic si inimitabil, din ce am descoperit pana acum, e desertul (pe care il servesc si ca mic dejun) churros con chocolate. Sunt niste gogosi lunguiete prajite in ulei si foarte putin dulci care se servesc alaturi de cea mai buna ciocolata calda cu putinta (este destul de consistenta si extrem de savuroasa). Trebuie sa le incerci plonjandu-le in ciocolata fierbinte, pudrate cu scortisoara din belsug, intr-o Churreria traditionala. Spaniolii nu fac prea multa galagie in jurul lor, dar, pentru cunoscatori, merita cu prisosinta.

Promit!

Churros con chocolate, Churreria in La Ribera, Barcelona

Cam atat pentru acest periplu.
Sper ca v-am deschis apetitul pentru calatorii de orice fel, ca v-am facut un pic pofta de viata si, de ce nu, de gatit.
Ah, era sa uit.
Bonus: in avionul de intoarcere, am calatorit alaturi de singurul blogger culinar roman care mi-a captat atentia pana acum: Adi Hadean. E un clujean tare priceput ale carui poze sunt incredibile, retete foarte interesante si initiative de laudat.
Va las cu el, daca aveti placere.

http://www.adihadean.ro/