1001 de nopti

Vinete umplute cu couscous

             A trecut vara. Parca imi vine sa spun ca a trecut repede, dar, totusi, nu. A fost o vara plina, agitata, aglomerata. Imi vine sa spun o vara ca oricare alta, dar parca, totusi, aparte; cu muzica noua si sunete dulci, cu arome intense si zumzait de gaze in felinare, cu lumanari si neoane si lampi cu gaz.
            A trecut ea, draga, si luna septembrie. Ca prin farmec. Fara sa ma anunte macar, fara sa treaca sa lase o semnatura in cartea de oaspeti.
            Zboara zilele ca nebunele si raman doar povestile. Sheherazada sopteste. Nu disting inca bine ce istoriseste, dar o ascult. Eu va povestesc in seara asta magia ce mi-a fost dezvaluita mie parca ieri-alaltaieri. Cu fete zambitoare, cu guri flamande, cu chicoteli infundate, cu chiote din suflet, asa imi doresc sa ma bucur de masa intotdeauna. Pe neasteptate, fara graba, fara incrancenare, cu ei, cu altii, cu cine pofteste si cine se nimereste, cu rasete si cu drag.

Storyteller: Here again, milady?
Scheherezade: These people sit for hours, just listening.
Scheherezade: It's a miracle.
Storyteller: People need stories, more than bread, itself.
Storyteller: They teach us how to live, and why.

 

Povestea de azi e una invinetita de invidie pentru aromele inca necunoscute ale Orientului.
Astept cu infrigurare clipa in care voi pasi pe tarm asiatic sau african, visez aerul uscat, aromele dulci si condimentele intepatoare. Pana atunci, insa, povestile imi vor tine de foame si de sete si de dor de duca.
Haideti cu mine sa le depanam!

Vinetele nu-mi plac de regula decat in salata si in tocanite neaose de legume - le simt greoaie si un pic pretentioase. Le gust cu drag dar cu masura pe gratar si niciodata in musaca. Reteta asta m-a atras pentru...well...poza de revista peste care am dat. Promitea vis de arome din vechea Arabie, gusturi nebanuite si incantarea simturilor si, boy, did it deliver! Am reusit sa fur o singura bucata si va trebui sa repet pentru a savura cu adevarat preparatul. Couscous-ul delicat aduce o lejeritate pe care mi-o doream, legumele crocante si cimbrul puternic aromat il completeaza perfect si masa de duminica nu va arata niciodata plictisitor cu astfel de barcute in mijloc.

Nici vacanta, nici voiaj, nici city break. Poate..pelerinaj

Algo para picar sau pelerinaj la altarul maiestriei spaniole. Ole!

Tapas bar - Barri Gotic, Barcelona

                 Nu sunt obiectiva. Nu as indrazni sa cred ca pot. Nu in ce-o priveste pe ea - senzuala, torida, pasionala mea Spanie. E a mea, da. Mi-am insusit-o odata cu castellana melodioasa in care pana si cel mai arid text suna seducator, odata cu primele batai de inima suspendate de zarirea unui edificiu modernist rasarit din senin, odata cu primul turn mudejar ivit dupa o colina stancoasa, odata cu prima inghititura de sangria autentica la umbra unui portocal.
Spania este prima tara pe care am vizitat-o vreodata, prima de care m-am indragostit iremediabil, prima de care mi se face dor atunci cand nu imi iese in cale suficient. Iar prima dragoste nu se uita. Parca asa se spune.

dar poti incerca sa cresti

                Bucataria spaniola nu se rezuma la retete abil mestesugite de bucatari buni sau la bunici dibace, bucataria spaniola se traieste, se danseaza, se canta, se respira. E pasiune pura si elibereaza energie ce o transcende pe cea calorica.
               Ei, iubirii dintai, ii inchin azi un pahar si o postare cu promisiunea ca ma voi intoarce cu drag de fiecare data cand drumul se va lasa purtat intr-acolo.

De primero

Tapas rafinate - Restaurant Placa La Seu, Barcelona

Para picar, Placa La Seu, Barcelona

Nu ma hazardez la un curs de istorie culinara. Ati auzit deja de tapas si tortilla, de paella si jamon, de crema catalana si sangria. Spaniolii mananca bine (prea bine uneori), mamanca mult (singurul loc in care ma sperie dimensiunea portiilor, mai ales pentru ca savoarea lor nu ma lasa sa ma opresc usor), mananca colorat si divers, mananca des si galagios, mananca in familie si in grup, mananca pentru a trai si traiesc pentru a manca. Ar fi amuzant sa putem decoperi pe indelete pestele divers si tocanele aromate din Tara Bastilor, cofetariile inedite din Madrid, secretele unei tavi de paella perfecte in Valencia sau faptul ca Andalucia nu este doar locul de nastere al sherry-ului ci si al conceptului de tapas.


Istorie gasiti in carti, povesti accesibile la celalalt capat al firului, retete in Good food.
Astazi as vrea sa va dau sa gustati din Spania mea (poate ar trebui sa spun doar din Catalonia mea si putin
din Castillia y Leon), cu speranta ca va fac pofta - pofta de mancare, pofta de calatorit, pofta de aventura, pofta de povesti, pofta de altceva. Asadar...veniti de va infruptati!

Jamon - el cerdo y el "porque"

De segundo

      Sa incepem cu "de cand". Din vremuri demult apuse, de cand invatam ce inseamna sa intelegi ce si cum sa mancanci, de ce e important sa te bucuri, de ce e bine sa imparti cu cei de langa tine nu doar chifla cu coaja crujiente, ci pasiunea, placerea, ideile.
     Stiu ca ei nu inteleg asta pentru ca ma incapatanez sa scriu in romana, dar, multumesc Patro pentru primul Jamon Serrano, multumesc Maria Angeles pentru prima tortilla si empanadas, multumesc Alex pentru prima salata cu sparanghel si creveti, multumesc Clara pentru prima portie de puerros cu nueces, primele capere si, ciudat, dar, primul fondue. Mi-ati deschis un drum delicios spre aromele unei provincii si bratele catre o tara cu adevarat primitoare.

Pentru ca e bine sa te lasi surprins

"Georgi, are antenute!!!"

     Sa continuam cu "de ce".  Pentru ca totul e culoare, savoare, bucurie. Pentru ca nu poti decat zambi cand antenutele unei langustine rasar din strachina neaosa de paella. Pentru ca nu e ciudat sa te manjesti pana la coate luptandu-te cu o farfurie de midii si stridii. Pentru ca au impresia ca au inventat Creme brulee doar pentru ca i-au spus Crema catalana. Pentru cele cateva mii de tipuri de tapas existente. Pentru xurros com xocolate (in catalana). Pentru tortilla de patatas. Pentru ca nu se joaca cu un degetar de cafea, ca italienii.
Pentru asta si mai mult.

Si, nu in ultimul rand, "cum".
Simplu, extrem de simplu.  Totul (evident, daca stii unde sa cauti si cum sa gasesti) e proaspat, elementar si atat de evident. Iei ulei de masline, cateva ingrediente proaspete, orice iti da marea, arunci putin sofran si multa pasiune, si gata. A cenar!

Structurat.
Se mananca fara efort la micul dejun. In principiu, bocadillos (sau bocata) - sandwichuri cu orice, calde sau reci, de la jamon Serrano, queso Manchego (inca cea mai buna branza pe care am gustat-o vreodata, cu scuzele de rigoare pentru fineturile frantuzesti), embutidos (salamuri de tot felul sau mezelarii) la tortilla de patatas (cam mult pentru mine: paine + ou + cartof). Din pacate, sau dorinta de a manca mai putin dimineata, am inceput periplul prin oras cu inacceptabil de multe croissante, dar, asta e, promit sa ma redresez.
Se bea, slava cerului, cafea. Multa. Cafe amb lett (cu lapte), cortado (espresso), con hielo (un sacrilergiu pe care nu il inteleg inca - ti se serveste o cafea fierbinte si un pahar de gheata peste care trebuie sa o torni).

Bocadillo de jamon y queso, bar obscur de cartier, Pedrables, Barcelona

Se mananca tarzior si usurel la pranz. Asta daca nu esti turist. In orice caz, trebuie sa te grabesti pentru ca la 16.00 incepe siesta si totul (vreau sa spun TOTUL) se inchide. Daca esti suficient de ghinionist incat sa nu iti fie foame pana in 15.30, va trebui sa te multumesti cu un sandwich luat de prin lanturile occidentale de fast food (care au alti dumnezei) pana in jur de ora 19.00 cand orasul prinde iar viata.
Se mananca multa paella (orez cu sofran si orice altceva: fructe de mare, pui, iepure, legume sau toate la un loc), mult peste si fructe de mare, mult porc. Au putine supe - am incercat eu un gaspacho nu extraodrinar, dar racoritor (sunt rosiile proaspete batute bine in blender cu busuioc si condimente si servite cu crutoane).
Au zeci de variante de meniu prestabilit si destul de ieftin, dar, recomand sincer sa incercati versiunile "a la carte" - sunt ceva mai scumpe, dar portiile sunt mai generoase, facute cu ceva mai multa grija decat cele "la gramada" si iti ofera posibilitatea de a alege.

Gaspacho

Dar, va rog, pe tot ce aveti mai sfant, mancati local, traditional, mancati orice nu ati mai incercat pana acum. Nu trebuie sa va placa, nu trebuie sa faceti un obicei din creveti cu usturoi sau sparanghel, dar incercati. Cine stie, va poate surprinde. In sensul asta sunt foarte mandra de ai mei - Vali gateste dumnezeieste paella valenciana, revueltos con gambas y setas (omleta cu ciuperci si creveti) si home-made sangria, Laura m-a invatat sa curat cipirones (mini calamari care se trag in ulei de masline cu usturoi si patrunjel), Elena a incercat orice (mi-a jurat razbunare dupa ce i-am dat sa guste sparanghel alb, dar a incercat) si s-a bucurat de paella cu drag. Sunt curajosi si sunt mandra de ei pentru asta.

Chipirones - Chef: Laura

Paella de marisco - Chef: Vali

Tapas - Chez Vali & Laura

Se continua cu tapas.
Tapa inseamna literal "capac". Practic tapas sunt o scuza ceva mai elaborata si foarte rafinata de a bea. Sunt variate aperitive (de cele mai multe ori foarte picante sau sarate) care iti fac pofta de paharul de vin pe care il acopera. Pot fi infinit de simple: mini felii de paine frecate cu usturoi si rosii, o felie de jamon acoperita de ardei copt si ou prajit, cateva migdale, masline sau ansoa sau extrem de elaborate: creveti in mii de feluri, caracatita sau sepie, calamar umplut, etc.

A tapear

Picar (betele sunt folosite pentru a usura procesul)

Sunt gustoase, picante, nu te plictisesti niciodata si dau frau liber imaginatiei oricarui bucatar.

In plus, va tin de foame pana la cina.
Garantat.





   
Se mananca si sanatos.
Am vazut multe restaurante vegetariene, organice, multa nouvelle cuisine, semn ca bucataria catalana, cel putin, e deschisa influentelor de tot felul.
Unele dintre ele sunt extrem de inovative si se marketeaza cu ce pot :)

Stand de produse organice in Mercat de la Boqueria

Meniu restaurant vegetarian, Paseig de Gracia

De postre

 Se mananca si desert. Foarte dulce, cu foarte multe migdale, fructe uscate si miere (influenta bucatariilor orientale din apropiere). Am incercat vreo 4-5 versiuni de turron (un amestec de zahar, miere si albus de ou cu pasta de migdale sau alte nuci si alune) pe care l-au diversificat (si alterat, din pacate cu "surogate" de ciocolata ce il indeparteaza de origini). Este de neratat si de adus acasa, cu siguranta (noi am optat pentru variante cu crema catalana).

Stand de turron, Mercat de la Boqueria

Migdalele sunt esentiale - le gasesti in polvorones (o prajiturica tip shortbread cookie cu mult mult mult zahar), in almendrados si multe altele.
In rest, gasesti dulciuri specifice mai greu - peste tot flan (un fel de pudding de vanilie si scortisoara) si, desigur, crema catalana (imi pare rau, dar e crema de zahar ars toata ziua si nu au inventat-o ei :)).

Crema catalana, Playa de Barceloneta

Ce e unic si inimitabil, din ce am descoperit pana acum, e desertul (pe care il servesc si ca mic dejun) churros con chocolate. Sunt niste gogosi lunguiete prajite in ulei si foarte putin dulci care se servesc alaturi de cea mai buna ciocolata calda cu putinta (este destul de consistenta si extrem de savuroasa). Trebuie sa le incerci plonjandu-le in ciocolata fierbinte, pudrate cu scortisoara din belsug, intr-o Churreria traditionala. Spaniolii nu fac prea multa galagie in jurul lor, dar, pentru cunoscatori, merita cu prisosinta.

Promit!

Churros con chocolate, Churreria in La Ribera, Barcelona

Cam atat pentru acest periplu.
Sper ca v-am deschis apetitul pentru calatorii de orice fel, ca v-am facut un pic pofta de viata si, de ce nu, de gatit.
Ah, era sa uit.
Bonus: in avionul de intoarcere, am calatorit alaturi de singurul blogger culinar roman care mi-a captat atentia pana acum: Adi Hadean. E un clujean tare priceput ale carui poze sunt incredibile, retete foarte interesante si initiative de laudat.
Va las cu el, daca aveti placere.

http://www.adihadean.ro/

Perla unei seri de iunie

Dovlecei umpluti cu sunca de curcan si cuscus israelian

Caldura mare, monser, caldura mare!

Bucurestiul molesit se zbate intre a face fata parcurilor pline cu cei cativa curajosi si pietelor aglomerate cu festivaluri rock. Populatia respectabila s-a impartit, dupa preferinta si temperament, intre protectia proaspata a muntelui si razele ucigatoare cu reminiscente de lumini de club de pe malul marii.  

E cald. Prea cald sa alergi, prea cald sa dansezi, prea cald sa sorbi ceaiuri pe terase, prea cald sa te ocupi de copii, prea cald sa gatesti, prea cald sa iubesti. Peste tot si toate se intinde o toropeala placuta cu miros de vacanta si promisiuni de ape inspumate.

Iubesc Bucurestiul tot timpul anului, dar vara are un efect de halucinogen asupra batranului prieten - intra intr-o semistaza, o perioada de hibernare in care strazile goale ziua se umplu pana la refuz in primele ore suportabile ale noptii.Imi place senzatia de usurare pe care ti-o dau bulevardele, deunazi aglomerate pana la refuz cu studenti voiosi si angajati grabiti, ce acum respira un aer deodata rarefiat.

In astfel de atmosfera, nu am reusit sa imi fac curajul pentru a dezlantui cuptorul de ceva vreme, dar balaurul isi cerea tributul. Doi dovlecei colorati, rotunzi si obraznici si o cina in doi la umbra ciudat seducatoare a aerului conditionat m-au convins sa imi revizitez amicul. Pentru ca vacanta trezeste mereu in mine dorinta de a explora taramuri exotice, am inceput luna iulie cu o tema de pe alte meleaguri: Israel.

Stuffed squash and courgette with Israeli (pearl) couscous 

Cuscus-ul perla sau ptitim este foarte diferit (textura, mod de preparare si gust) de cel clasic din zona Africii de Nord. Sunt de fapt niste paste sferice, ceva mai mari decat un bob de orez care trebuie usor prajite inainte de a absorbi lichid si a se umfla pentru a crea o textura inedita.

L-am incercat pentru prima data si trebuie sa marturisesc ca imi place mai mult decat varianta marocana, probabil pentru care are mai multa savoare datorita jocului cu focul din wok in primele momente de pregatire. Este incredibil de usor dar satios, poate fi pregatit cu succes in salate reci si folosit ca umplutura pentru legume sau garnitura pentru carnuri fragede si il recomand cu caldura.

Lavande Rêve de Provence

Crème brûlée à la lavande

 Provence este un taram care m-a fermecat de ceva vreme. Visez deja la o vacanta boema in sudul Frantei unde chiparosii umbresc soselele, pe alocuri presarate cu tufe inflorite de leandru, iar campiile sunt acoperite cu valuri de lavanda ori floarea soarelui. In ciuda faptului ca nu am ajuns inca acolo, pot inchide ochii si deja simt mirosul de cimbru salbatic, imi pot imagina lenevitul pe un camp deasupra caruia cerul are culoarea azurului, dupa trecerea faimosului mistral.

Si, mai presus de toate, visez in culoarea suava si delicata a lavandei. Ii simt aroma delicata ce mangaie dupa-amiezile de vara. “La route de la lavande” asteapta sa fie sa fie descoperita intr-o buna zi. Pe bicicleta cu un cos de nuiele plin de branzeturi felurite si vin rece, in masina cu radioul oprit pentru a asculta doar respiratia usoara a campului si fosnetul tufelor rasfirate.

Imi doresc de multa vreme sa gatesc provensal. Am inceput timid folosind amestecul proverbial Herbes de Provence la condimentarea preparatelor de tot felul, am continuat cu ceva mai mult curaj sa incerc un Ratatouille si descopar, in fiecare vara cu mai multa nostalgie, finetea si diversitatea acestui coltisor de paradis.

Primul buchetel de lavanda gasit anul acesta m-a transpus intr-o calatorie de descoperire a posibilitatilor, m-a ajutat putin sa visez la vara, la liniste, la altfel de viata, la altfel de lume.

Crema de zahar ars cu care ne-am delectat weekendul acesta a fost, mai mult decat orice altceva, un ritual - un proces de educare a rabdarii, de asteptare a lucrurilor pentru care merita sa astepti, un exercitiu de autocontrol si o mangaiere a simturilor.

Rezultatul este unul magic: subtil, fin, diferit.

Inchide ochii si viseaza!

Ferme les yeux et reve avec moi. Car dans tes reves tu peut etre ce que tu veux.

Livada de ciresi si amintiri din copilarie

Tort cu cirese si nuca de cocos

Sfanta mea Elena. Din nou. De fiecare data incercare de a surprinde. De fiecare data batalie intre dorina perpetua de a face orice cu ciocolata si convingerea ca toti isi doresc fructe (the drag!!!). Saptamana trecuta mi-au rasarit in cale primele cirese. Nu ciresele timide, abia parguite, galbuie cu putina roseata in obrajori care promit multe cu putina dulceata izbutita din primele incercari ale lui mai, nu, ci varianta lor in plina forta: rubinii, dulci si zemoase, carnoase si cu obrazul obraznic de ferm :).
Am crescut cu cirese. Cirese din livada adunate direct din cei peste 15 arbori batrani. Ii plantase bunicul si ii pazeam in fiecare vara cu bunica sa nu ii rupa copiii de la scoala din vecini mai ceva ca Nica a lui Creanga. Ma linistea teribil sa stau la umbra ciresului cocosat cu trunchiul noduros si gol pe dinautru care isi tragea inca seva prin cine stie ce miracol, dar care reusea sa faca cele mai dulci si negre fructe cu putinta. Noi, copiii, le puteam aduna usor calarind bietul trup de batranel cocarjat si le mancam lacomi pe patura langa o carte cu ultimele aventuri ale lui Jules Verne sau cautand comoara piratilor. Bunica ne amuza facand coronite din flori si punandu-ne, da, bucolic, cercelusi la urechi.
Ciresele vor fi mereu speciale pentru noi, gustul lor mereu "din trecut", "de acasa", "din gradina" si, mi-e teama, greu de egalat.
Poate din acelasi motiv, am evitat mereu sa fac prajituri cu cirese. Pare fortat, usor contra prospetimii cu care am fost obisnuita, prepararea lor termica mi-e aproape antipatica. Anul asta, insa, a castigat teren nostalgia gustului si dulceata surprinzatoare a fructelor gasite la piata. Instauram o noua traditie? Poate...pana la propria livada, cu ciresii plantati de un viitor bunic pentru viitoare nepotele poate la fel de indragostite de vara.

Picnic brunch

Tarta cu sparanghel, mortadella si samburi de pin

1 Mai. Soare toropitor, zumzetul neincetat al oamenilor si insectelor, mireasma puternica de salcam si malul apei aproape. Tabloul ideal pentru un prim picnic brunch in Bucurestiul naucit de caldura surprinzatoare din ultimele zile.
Este probabil primul 1 mai care trece fara traditionalii mici, dar si-au platit tributul in weekend. Traditiile noi pot incepe oricum si oricand, iar ziua de astazi promite un inceput relaxant pentru sezonul de lectura in parc, aer curat si un pahar de vorba sub umbra deasa.
Pentru a balansa putin toropeala de amiaza, am ales o reteta simpla ce combina traditia frantuzeasca cu ingrediente simple din insorita Italie, o varianta usoara de tarta (quiche) cu sparanghel verde, branza de oaie, mortadella de curcan cu masline verzi si samburi de pin. Stiu, suna simandicos, dar ingredientele sunt surprinzator de usoare si potrivite.
Sparanghelul verde (leguma demna de masa unui rege, spun cunoscatorii) are un gust fin, o aroma mediteraneana si o textura aparte. Branza de oaie a inlocuit ricotta din reteta originala cu succes, aducand o consistenta  ceva mai onctuoasa. Mortadella de curcan a fost suficient de lejera pentru a nu "sufoca" restul ingredientelor, iar samburii de pin au fost surpriza crocanta ce a incoronat tarta.

Un gust nou, un suflu proaspat, un prim respiro cu o carte in mana in parc si un inceput de vara ce se anunta fierbinte

Spring pie

Placinta cu spanac, branza si migdale

Masa de Paste este incompleta pentru mine fara o delicatesa din/cu spanac. Minunea asta de frunza verde e hranitoare, plina de vitamine si minerale, iertatoare din cale-afara cu silueta si foarte versatila. Pentru masa festiva, am ales o varianta placuta ochiului cu foi de placinta si ceva branzeturi potrivite cu gustul proaspat al primaverii. E adevarat foile de placinta sunt putin migaloase (unse cu unt topit una cate una...parca iti taie cheful sa te inhami la asemenea indeletnicire), dar gustoase tare si numai bine de crocante.

Reteta a fost una dintre cele mai reusite. Arahidele originale au fost inlocuite cu migdale (pentru ca asta aveam in casa) si au adus o savoare deosebita si un contrast puternic de texturi, iar branza de capra recomandata in reteta greceasca inlocuita neos cu oaie (ca asa-i Pastele la romani).

In rest, toate bune.