Perla unei seri de iunie

Dovlecei umpluti cu sunca de curcan si cuscus israelian

Caldura mare, monser, caldura mare!

Bucurestiul molesit se zbate intre a face fata parcurilor pline cu cei cativa curajosi si pietelor aglomerate cu festivaluri rock. Populatia respectabila s-a impartit, dupa preferinta si temperament, intre protectia proaspata a muntelui si razele ucigatoare cu reminiscente de lumini de club de pe malul marii.  

E cald. Prea cald sa alergi, prea cald sa dansezi, prea cald sa sorbi ceaiuri pe terase, prea cald sa te ocupi de copii, prea cald sa gatesti, prea cald sa iubesti. Peste tot si toate se intinde o toropeala placuta cu miros de vacanta si promisiuni de ape inspumate.

Iubesc Bucurestiul tot timpul anului, dar vara are un efect de halucinogen asupra batranului prieten - intra intr-o semistaza, o perioada de hibernare in care strazile goale ziua se umplu pana la refuz in primele ore suportabile ale noptii.Imi place senzatia de usurare pe care ti-o dau bulevardele, deunazi aglomerate pana la refuz cu studenti voiosi si angajati grabiti, ce acum respira un aer deodata rarefiat.

In astfel de atmosfera, nu am reusit sa imi fac curajul pentru a dezlantui cuptorul de ceva vreme, dar balaurul isi cerea tributul. Doi dovlecei colorati, rotunzi si obraznici si o cina in doi la umbra ciudat seducatoare a aerului conditionat m-au convins sa imi revizitez amicul. Pentru ca vacanta trezeste mereu in mine dorinta de a explora taramuri exotice, am inceput luna iulie cu o tema de pe alte meleaguri: Israel.

Stuffed squash and courgette with Israeli (pearl) couscous 

Cuscus-ul perla sau ptitim este foarte diferit (textura, mod de preparare si gust) de cel clasic din zona Africii de Nord. Sunt de fapt niste paste sferice, ceva mai mari decat un bob de orez care trebuie usor prajite inainte de a absorbi lichid si a se umfla pentru a crea o textura inedita.

L-am incercat pentru prima data si trebuie sa marturisesc ca imi place mai mult decat varianta marocana, probabil pentru care are mai multa savoare datorita jocului cu focul din wok in primele momente de pregatire. Este incredibil de usor dar satios, poate fi pregatit cu succes in salate reci si folosit ca umplutura pentru legume sau garnitura pentru carnuri fragede si il recomand cu caldura.

Lavande Rêve de Provence

Crème brûlée à la lavande

 Provence este un taram care m-a fermecat de ceva vreme. Visez deja la o vacanta boema in sudul Frantei unde chiparosii umbresc soselele, pe alocuri presarate cu tufe inflorite de leandru, iar campiile sunt acoperite cu valuri de lavanda ori floarea soarelui. In ciuda faptului ca nu am ajuns inca acolo, pot inchide ochii si deja simt mirosul de cimbru salbatic, imi pot imagina lenevitul pe un camp deasupra caruia cerul are culoarea azurului, dupa trecerea faimosului mistral.

Si, mai presus de toate, visez in culoarea suava si delicata a lavandei. Ii simt aroma delicata ce mangaie dupa-amiezile de vara. “La route de la lavande” asteapta sa fie sa fie descoperita intr-o buna zi. Pe bicicleta cu un cos de nuiele plin de branzeturi felurite si vin rece, in masina cu radioul oprit pentru a asculta doar respiratia usoara a campului si fosnetul tufelor rasfirate.

Imi doresc de multa vreme sa gatesc provensal. Am inceput timid folosind amestecul proverbial Herbes de Provence la condimentarea preparatelor de tot felul, am continuat cu ceva mai mult curaj sa incerc un Ratatouille si descopar, in fiecare vara cu mai multa nostalgie, finetea si diversitatea acestui coltisor de paradis.

Primul buchetel de lavanda gasit anul acesta m-a transpus intr-o calatorie de descoperire a posibilitatilor, m-a ajutat putin sa visez la vara, la liniste, la altfel de viata, la altfel de lume.

Crema de zahar ars cu care ne-am delectat weekendul acesta a fost, mai mult decat orice altceva, un ritual - un proces de educare a rabdarii, de asteptare a lucrurilor pentru care merita sa astepti, un exercitiu de autocontrol si o mangaiere a simturilor.

Rezultatul este unul magic: subtil, fin, diferit.

Inchide ochii si viseaza!

Ferme les yeux et reve avec moi. Car dans tes reves tu peut etre ce que tu veux.

Livada de ciresi si amintiri din copilarie

Tort cu cirese si nuca de cocos

Sfanta mea Elena. Din nou. De fiecare data incercare de a surprinde. De fiecare data batalie intre dorina perpetua de a face orice cu ciocolata si convingerea ca toti isi doresc fructe (the drag!!!). Saptamana trecuta mi-au rasarit in cale primele cirese. Nu ciresele timide, abia parguite, galbuie cu putina roseata in obrajori care promit multe cu putina dulceata izbutita din primele incercari ale lui mai, nu, ci varianta lor in plina forta: rubinii, dulci si zemoase, carnoase si cu obrazul obraznic de ferm :).
Am crescut cu cirese. Cirese din livada adunate direct din cei peste 15 arbori batrani. Ii plantase bunicul si ii pazeam in fiecare vara cu bunica sa nu ii rupa copiii de la scoala din vecini mai ceva ca Nica a lui Creanga. Ma linistea teribil sa stau la umbra ciresului cocosat cu trunchiul noduros si gol pe dinautru care isi tragea inca seva prin cine stie ce miracol, dar care reusea sa faca cele mai dulci si negre fructe cu putinta. Noi, copiii, le puteam aduna usor calarind bietul trup de batranel cocarjat si le mancam lacomi pe patura langa o carte cu ultimele aventuri ale lui Jules Verne sau cautand comoara piratilor. Bunica ne amuza facand coronite din flori si punandu-ne, da, bucolic, cercelusi la urechi.
Ciresele vor fi mereu speciale pentru noi, gustul lor mereu "din trecut", "de acasa", "din gradina" si, mi-e teama, greu de egalat.
Poate din acelasi motiv, am evitat mereu sa fac prajituri cu cirese. Pare fortat, usor contra prospetimii cu care am fost obisnuita, prepararea lor termica mi-e aproape antipatica. Anul asta, insa, a castigat teren nostalgia gustului si dulceata surprinzatoare a fructelor gasite la piata. Instauram o noua traditie? Poate...pana la propria livada, cu ciresii plantati de un viitor bunic pentru viitoare nepotele poate la fel de indragostite de vara.

Picnic brunch

Tarta cu sparanghel, mortadella si samburi de pin

1 Mai. Soare toropitor, zumzetul neincetat al oamenilor si insectelor, mireasma puternica de salcam si malul apei aproape. Tabloul ideal pentru un prim picnic brunch in Bucurestiul naucit de caldura surprinzatoare din ultimele zile.
Este probabil primul 1 mai care trece fara traditionalii mici, dar si-au platit tributul in weekend. Traditiile noi pot incepe oricum si oricand, iar ziua de astazi promite un inceput relaxant pentru sezonul de lectura in parc, aer curat si un pahar de vorba sub umbra deasa.
Pentru a balansa putin toropeala de amiaza, am ales o reteta simpla ce combina traditia frantuzeasca cu ingrediente simple din insorita Italie, o varianta usoara de tarta (quiche) cu sparanghel verde, branza de oaie, mortadella de curcan cu masline verzi si samburi de pin. Stiu, suna simandicos, dar ingredientele sunt surprinzator de usoare si potrivite.
Sparanghelul verde (leguma demna de masa unui rege, spun cunoscatorii) are un gust fin, o aroma mediteraneana si o textura aparte. Branza de oaie a inlocuit ricotta din reteta originala cu succes, aducand o consistenta  ceva mai onctuoasa. Mortadella de curcan a fost suficient de lejera pentru a nu "sufoca" restul ingredientelor, iar samburii de pin au fost surpriza crocanta ce a incoronat tarta.

Un gust nou, un suflu proaspat, un prim respiro cu o carte in mana in parc si un inceput de vara ce se anunta fierbinte

Spring pie

Placinta cu spanac, branza si migdale

Masa de Paste este incompleta pentru mine fara o delicatesa din/cu spanac. Minunea asta de frunza verde e hranitoare, plina de vitamine si minerale, iertatoare din cale-afara cu silueta si foarte versatila. Pentru masa festiva, am ales o varianta placuta ochiului cu foi de placinta si ceva branzeturi potrivite cu gustul proaspat al primaverii. E adevarat foile de placinta sunt putin migaloase (unse cu unt topit una cate una...parca iti taie cheful sa te inhami la asemenea indeletnicire), dar gustoase tare si numai bine de crocante.

Reteta a fost una dintre cele mai reusite. Arahidele originale au fost inlocuite cu migdale (pentru ca asta aveam in casa) si au adus o savoare deosebita si un contrast puternic de texturi, iar branza de capra recomandata in reteta greceasca inlocuita neos cu oaie (ca asa-i Pastele la romani).

In rest, toate bune.

Sunday morning indulgence

French toast cu unt de arahide si sos de capsune

          Francezii ii spun "pain perdu" ("paine pierduta" pentru profani), englezii si americanii "French toast", mama "paine cu ou si lapte pe care o facem cand erati mici si nu stiam ce sa va mai dau ca imi mancati urechile", eu...."rasfat de duminica dimineata cand tocmai ai cumparat primele capsune".
        Ideea asta a pornit de la niste fotografii de vis de pe foodgawker si din dorinta de a o rasfata putin pe Elena intr-o duminica dimineata in care trebuia sa plece la munca :(
        Sandwichul (pentru ca asta este de fapt) poate fi considerat usor o prajitura, poate fi pregatit in cate portii doriti si este delicios de simplu.

Tortul iepurasului

Tort de morcov cu martipan

OK. Stiu. Pentru Romania, un tort care nu contine fructe, ci o leguma, fie ea cat de dulce, e ceva bizar. Totusi, cu ajutorul insistentelor serioase, incercarilor repetate (si unui ajutor nesperat din partea Starbucks care ofera o varianta foarte reusita de carrot cake), iata ca am reusit sa aduc traditionala prajitura englezeasca si pe masa noastra pascala. Am exagerat putin Pastele asta, e adevarat, dar nu am avut foarte multe plangeri si am confirmat ca cea mai buna solutie pentru a pastra numarul de calorii sub o valoare ce ar speria orice nutritionist este sa ofer minunile din cuptor drept cadou.
Solutia de anul acesta: ziua de nastere (un pic intarziata) a unchiului preferat si a doua zi de Pasti.
Reactii: nimeni nu se astepta ca prajitura sa contina morcovi (majoritatea nu m-au crezut nici macar atunci cand am jurat ca asa este), absolut toti (25) au mancat pana la ultima frimitura si mi-a fost solicitat imperios sa dezvalui locul din care l-am cumparat :) (asta din cauza martipanului).
Opinia personala: crema de mascarpone si zahar burbon a iesit mult mai bine decat varianta folosita de ziua tatei (cu Philadelphia). Martipanul este un pic prea dulce pentru gustul meu, dar puncteaza la efect vizual si rezolva problema esteticii acestui tort care nu poate beneficia de prea multe ornamente fructate. Gustul este surprinzator de suav, textura oscileaza intre finetea cremei de branza si bucatile crocante de nuci. Este cu siguranta ceva ce va deveni o traditie pascala.
Bonus: am facut prea multa compozitie si am folosit excesul pentru a face cateva briose (mi-au iesit 5) care au fost ideale langa cafeaua din dimineata zilei de Paste (chiar si fara crema de rigoare).
De notat: nu este un tort pentru 25 de persoane (12 portii e cam tot ce poate satisface), deci trebuie portie dubla pentru a nu te juca cu poftele oamenilor.