Foodiebreak - Pack and go

Weekend catre undeva si prima experienta cu adevarat bulgareasca

I am not your rolling wheels
I am the highway
I am not your carpet ride
I am the sky

         Pentru orice ma cunoaste este evident ca idea de a face bagajul, a te urca in masina si a conduce catre o destinatie necunoscuta egaleaza perfectiunea. Pentru orice altcineva probabil devine clar ca idea unei experiente culinare inedite, a unui aer proaspat prin locuri noi este un cadou ideal.

         De curand, pe neasteptate, pe furis si graba, cu multe "dar..unde?, dar...de ce acum?, dar...ce sa iau cu mine? dar..ce cautam la granita?", am gustat, din nou, cu imbucaturi hulpave si simturi bulversate, din ea, draga de viata, asa cum trebuie sa fie: surprinzatoare, amuzanta, altfel.
        Un drum lung si ingust incadrat de copaci scuturati pe jumatate, soarele in ochi, acorduri cand zbuciumate, cand lenese trepidand din difuzoare, cateva ore si...Voila!..un vechi oras medieval se intinde pe coastele unui deal printre paturi de ceata ce abia se ridica si suvite de fum subtire.
        Albena, Nisipuri, all inclusive, romani multi, chirilice, putin Balchik...e tot ce stiam despre Bulgaria si, in afara de domeniul Reginei care m-a incantat acum cativa ani, nimic nu ma atrage.
        Nu am aflat multe altele. Cetate cu ceva ziduri pastrate, muzee zgribulite, insulita invaluita in ceata, scari, frig, scari, soare, romani, masini multe, hoteluri cochete cocotate in varf de deal, panorama la -3, scari. Asta am adunat in doua zile in care parca am condensat saptamani de experiente noi. Asta plus mancarea bulgareasca. Pentru prima data, cu inima deschisa, cu fata in stare de soc in fata meniului pana cuiva i s-a facut mila de bietii turisti si s-a milostivit cu o varianta in engleza, cu intrebari candide puse chelneritei grabite sa aduca zeci de pizza si paste in jur. Dar bulgaresc ce aveti? Si a fost bine ca am intrebat, foarte bine.
Imi place sa merg pe mana chelnerului atunci cand zambetul e larg si ochii rad la auzul cuvintelor cheie: "tu ce ai manca?". Poate fi riscant, dar te rasplateste, de asta data cu surprize foarte placute: cu sache de multe feluri si pita cat farfuria, cu vase aburinde si cel mai bun tort de biscuiti incercat vreodata.
       Astazi va iau cu mine in periplu de o clipita, intr-o sorbitura de ultime raze de soare si cafea fierbinte.
       Maine va invit sa incercati. Urcati-va in masina si cale batuta catre...unde vreti...catre nicaieri..catre cine vreti sa fiti maine!

   Buna dimineata!
   Nu imi place idea de bufet la mic dejun, nu pentru ca nu mi-ar placea varietatea, dar, de asta data invariabil, farfuria mea arata asa:

   Greu mi se mai face pofta de masa de pranz, dar, dupa catarari si zeci de trepte si ras mult si maini inghetate, caldura din restaurantul capitonat cu lemn si cuptor dogoritor in centru patrunde molesitor si seducator in oase si in suflete.
     

     Am gustat din Bulgaria si prima impresie nu e deloc rea. Prima recomandare "traditionala" a fost orice fel de sache/sach. Sache-ul este de fapt vasul plat de lut pe care sunt gatite si servite o varietate fantastica de amestecuri cu legume si carnuri.
Noi am incercat:

 Sache cu Kyufte de vitel si legume 






           

          Sache cu porc, pui si ciuperci









   Sache cu porc, cartofi aromati, ou si telemea. 

   Au fost aromate, fierbinti, cu un sos delicious si legume zdrobite de atata impleticire in vas.
  Au fost enorme, satioase, numai bune pentru a incalzi sufletele intr-o amiaza de toamna rece si sunt, cu siguranta de incercat.
Meniul avea vreo 10 pagini asa ca veti gasi, cu siguranta, ceva interesant.

   Desertul, partea mea favorita, a venit ca un supliciu dupa masa indestulatoare, dar unul atat de dulce. Cel mai bun tort de biscuiti pe care vi-l puteti imagina a fost aromat, plin de crema de ciocolata si miere si nuci si ciocolata alba si....Dar asta e poveste lunga.

Mergeti de incercati!

Pana data viitoare :)

 
 

1001 de nopti

Vinete umplute cu couscous

             A trecut vara. Parca imi vine sa spun ca a trecut repede, dar, totusi, nu. A fost o vara plina, agitata, aglomerata. Imi vine sa spun o vara ca oricare alta, dar parca, totusi, aparte; cu muzica noua si sunete dulci, cu arome intense si zumzait de gaze in felinare, cu lumanari si neoane si lampi cu gaz.
            A trecut ea, draga, si luna septembrie. Ca prin farmec. Fara sa ma anunte macar, fara sa treaca sa lase o semnatura in cartea de oaspeti.
            Zboara zilele ca nebunele si raman doar povestile. Sheherazada sopteste. Nu disting inca bine ce istoriseste, dar o ascult. Eu va povestesc in seara asta magia ce mi-a fost dezvaluita mie parca ieri-alaltaieri. Cu fete zambitoare, cu guri flamande, cu chicoteli infundate, cu chiote din suflet, asa imi doresc sa ma bucur de masa intotdeauna. Pe neasteptate, fara graba, fara incrancenare, cu ei, cu altii, cu cine pofteste si cine se nimereste, cu rasete si cu drag.

Storyteller: Here again, milady?
Scheherezade: These people sit for hours, just listening.
Scheherezade: It's a miracle.
Storyteller: People need stories, more than bread, itself.
Storyteller: They teach us how to live, and why.

 

Povestea de azi e una invinetita de invidie pentru aromele inca necunoscute ale Orientului.
Astept cu infrigurare clipa in care voi pasi pe tarm asiatic sau african, visez aerul uscat, aromele dulci si condimentele intepatoare. Pana atunci, insa, povestile imi vor tine de foame si de sete si de dor de duca.
Haideti cu mine sa le depanam!

Vinetele nu-mi plac de regula decat in salata si in tocanite neaose de legume - le simt greoaie si un pic pretentioase. Le gust cu drag dar cu masura pe gratar si niciodata in musaca. Reteta asta m-a atras pentru...well...poza de revista peste care am dat. Promitea vis de arome din vechea Arabie, gusturi nebanuite si incantarea simturilor si, boy, did it deliver! Am reusit sa fur o singura bucata si va trebui sa repet pentru a savura cu adevarat preparatul. Couscous-ul delicat aduce o lejeritate pe care mi-o doream, legumele crocante si cimbrul puternic aromat il completeaza perfect si masa de duminica nu va arata niciodata plictisitor cu astfel de barcute in mijloc.

Nici vacanta, nici voiaj, nici city break. Poate..pelerinaj

Algo para picar sau pelerinaj la altarul maiestriei spaniole. Ole!

Tapas bar - Barri Gotic, Barcelona

                 Nu sunt obiectiva. Nu as indrazni sa cred ca pot. Nu in ce-o priveste pe ea - senzuala, torida, pasionala mea Spanie. E a mea, da. Mi-am insusit-o odata cu castellana melodioasa in care pana si cel mai arid text suna seducator, odata cu primele batai de inima suspendate de zarirea unui edificiu modernist rasarit din senin, odata cu primul turn mudejar ivit dupa o colina stancoasa, odata cu prima inghititura de sangria autentica la umbra unui portocal.
Spania este prima tara pe care am vizitat-o vreodata, prima de care m-am indragostit iremediabil, prima de care mi se face dor atunci cand nu imi iese in cale suficient. Iar prima dragoste nu se uita. Parca asa se spune.

dar poti incerca sa cresti

                Bucataria spaniola nu se rezuma la retete abil mestesugite de bucatari buni sau la bunici dibace, bucataria spaniola se traieste, se danseaza, se canta, se respira. E pasiune pura si elibereaza energie ce o transcende pe cea calorica.
               Ei, iubirii dintai, ii inchin azi un pahar si o postare cu promisiunea ca ma voi intoarce cu drag de fiecare data cand drumul se va lasa purtat intr-acolo.

De primero

Tapas rafinate - Restaurant Placa La Seu, Barcelona

Para picar, Placa La Seu, Barcelona

Nu ma hazardez la un curs de istorie culinara. Ati auzit deja de tapas si tortilla, de paella si jamon, de crema catalana si sangria. Spaniolii mananca bine (prea bine uneori), mamanca mult (singurul loc in care ma sperie dimensiunea portiilor, mai ales pentru ca savoarea lor nu ma lasa sa ma opresc usor), mananca colorat si divers, mananca des si galagios, mananca in familie si in grup, mananca pentru a trai si traiesc pentru a manca. Ar fi amuzant sa putem decoperi pe indelete pestele divers si tocanele aromate din Tara Bastilor, cofetariile inedite din Madrid, secretele unei tavi de paella perfecte in Valencia sau faptul ca Andalucia nu este doar locul de nastere al sherry-ului ci si al conceptului de tapas.


Istorie gasiti in carti, povesti accesibile la celalalt capat al firului, retete in Good food.
Astazi as vrea sa va dau sa gustati din Spania mea (poate ar trebui sa spun doar din Catalonia mea si putin
din Castillia y Leon), cu speranta ca va fac pofta - pofta de mancare, pofta de calatorit, pofta de aventura, pofta de povesti, pofta de altceva. Asadar...veniti de va infruptati!

Jamon - el cerdo y el "porque"

De segundo

      Sa incepem cu "de cand". Din vremuri demult apuse, de cand invatam ce inseamna sa intelegi ce si cum sa mancanci, de ce e important sa te bucuri, de ce e bine sa imparti cu cei de langa tine nu doar chifla cu coaja crujiente, ci pasiunea, placerea, ideile.
     Stiu ca ei nu inteleg asta pentru ca ma incapatanez sa scriu in romana, dar, multumesc Patro pentru primul Jamon Serrano, multumesc Maria Angeles pentru prima tortilla si empanadas, multumesc Alex pentru prima salata cu sparanghel si creveti, multumesc Clara pentru prima portie de puerros cu nueces, primele capere si, ciudat, dar, primul fondue. Mi-ati deschis un drum delicios spre aromele unei provincii si bratele catre o tara cu adevarat primitoare.

Pentru ca e bine sa te lasi surprins

"Georgi, are antenute!!!"

     Sa continuam cu "de ce".  Pentru ca totul e culoare, savoare, bucurie. Pentru ca nu poti decat zambi cand antenutele unei langustine rasar din strachina neaosa de paella. Pentru ca nu e ciudat sa te manjesti pana la coate luptandu-te cu o farfurie de midii si stridii. Pentru ca au impresia ca au inventat Creme brulee doar pentru ca i-au spus Crema catalana. Pentru cele cateva mii de tipuri de tapas existente. Pentru xurros com xocolate (in catalana). Pentru tortilla de patatas. Pentru ca nu se joaca cu un degetar de cafea, ca italienii.
Pentru asta si mai mult.

Si, nu in ultimul rand, "cum".
Simplu, extrem de simplu.  Totul (evident, daca stii unde sa cauti si cum sa gasesti) e proaspat, elementar si atat de evident. Iei ulei de masline, cateva ingrediente proaspete, orice iti da marea, arunci putin sofran si multa pasiune, si gata. A cenar!

Structurat.
Se mananca fara efort la micul dejun. In principiu, bocadillos (sau bocata) - sandwichuri cu orice, calde sau reci, de la jamon Serrano, queso Manchego (inca cea mai buna branza pe care am gustat-o vreodata, cu scuzele de rigoare pentru fineturile frantuzesti), embutidos (salamuri de tot felul sau mezelarii) la tortilla de patatas (cam mult pentru mine: paine + ou + cartof). Din pacate, sau dorinta de a manca mai putin dimineata, am inceput periplul prin oras cu inacceptabil de multe croissante, dar, asta e, promit sa ma redresez.
Se bea, slava cerului, cafea. Multa. Cafe amb lett (cu lapte), cortado (espresso), con hielo (un sacrilergiu pe care nu il inteleg inca - ti se serveste o cafea fierbinte si un pahar de gheata peste care trebuie sa o torni).

Bocadillo de jamon y queso, bar obscur de cartier, Pedrables, Barcelona

Se mananca tarzior si usurel la pranz. Asta daca nu esti turist. In orice caz, trebuie sa te grabesti pentru ca la 16.00 incepe siesta si totul (vreau sa spun TOTUL) se inchide. Daca esti suficient de ghinionist incat sa nu iti fie foame pana in 15.30, va trebui sa te multumesti cu un sandwich luat de prin lanturile occidentale de fast food (care au alti dumnezei) pana in jur de ora 19.00 cand orasul prinde iar viata.
Se mananca multa paella (orez cu sofran si orice altceva: fructe de mare, pui, iepure, legume sau toate la un loc), mult peste si fructe de mare, mult porc. Au putine supe - am incercat eu un gaspacho nu extraodrinar, dar racoritor (sunt rosiile proaspete batute bine in blender cu busuioc si condimente si servite cu crutoane).
Au zeci de variante de meniu prestabilit si destul de ieftin, dar, recomand sincer sa incercati versiunile "a la carte" - sunt ceva mai scumpe, dar portiile sunt mai generoase, facute cu ceva mai multa grija decat cele "la gramada" si iti ofera posibilitatea de a alege.

Gaspacho

Dar, va rog, pe tot ce aveti mai sfant, mancati local, traditional, mancati orice nu ati mai incercat pana acum. Nu trebuie sa va placa, nu trebuie sa faceti un obicei din creveti cu usturoi sau sparanghel, dar incercati. Cine stie, va poate surprinde. In sensul asta sunt foarte mandra de ai mei - Vali gateste dumnezeieste paella valenciana, revueltos con gambas y setas (omleta cu ciuperci si creveti) si home-made sangria, Laura m-a invatat sa curat cipirones (mini calamari care se trag in ulei de masline cu usturoi si patrunjel), Elena a incercat orice (mi-a jurat razbunare dupa ce i-am dat sa guste sparanghel alb, dar a incercat) si s-a bucurat de paella cu drag. Sunt curajosi si sunt mandra de ei pentru asta.

Chipirones - Chef: Laura

Paella de marisco - Chef: Vali

Tapas - Chez Vali & Laura

Se continua cu tapas.
Tapa inseamna literal "capac". Practic tapas sunt o scuza ceva mai elaborata si foarte rafinata de a bea. Sunt variate aperitive (de cele mai multe ori foarte picante sau sarate) care iti fac pofta de paharul de vin pe care il acopera. Pot fi infinit de simple: mini felii de paine frecate cu usturoi si rosii, o felie de jamon acoperita de ardei copt si ou prajit, cateva migdale, masline sau ansoa sau extrem de elaborate: creveti in mii de feluri, caracatita sau sepie, calamar umplut, etc.

A tapear

Picar (betele sunt folosite pentru a usura procesul)

Sunt gustoase, picante, nu te plictisesti niciodata si dau frau liber imaginatiei oricarui bucatar.

In plus, va tin de foame pana la cina.
Garantat.





   
Se mananca si sanatos.
Am vazut multe restaurante vegetariene, organice, multa nouvelle cuisine, semn ca bucataria catalana, cel putin, e deschisa influentelor de tot felul.
Unele dintre ele sunt extrem de inovative si se marketeaza cu ce pot :)

Stand de produse organice in Mercat de la Boqueria

Meniu restaurant vegetarian, Paseig de Gracia

De postre

 Se mananca si desert. Foarte dulce, cu foarte multe migdale, fructe uscate si miere (influenta bucatariilor orientale din apropiere). Am incercat vreo 4-5 versiuni de turron (un amestec de zahar, miere si albus de ou cu pasta de migdale sau alte nuci si alune) pe care l-au diversificat (si alterat, din pacate cu "surogate" de ciocolata ce il indeparteaza de origini). Este de neratat si de adus acasa, cu siguranta (noi am optat pentru variante cu crema catalana).

Stand de turron, Mercat de la Boqueria

Migdalele sunt esentiale - le gasesti in polvorones (o prajiturica tip shortbread cookie cu mult mult mult zahar), in almendrados si multe altele.
In rest, gasesti dulciuri specifice mai greu - peste tot flan (un fel de pudding de vanilie si scortisoara) si, desigur, crema catalana (imi pare rau, dar e crema de zahar ars toata ziua si nu au inventat-o ei :)).

Crema catalana, Playa de Barceloneta

Ce e unic si inimitabil, din ce am descoperit pana acum, e desertul (pe care il servesc si ca mic dejun) churros con chocolate. Sunt niste gogosi lunguiete prajite in ulei si foarte putin dulci care se servesc alaturi de cea mai buna ciocolata calda cu putinta (este destul de consistenta si extrem de savuroasa). Trebuie sa le incerci plonjandu-le in ciocolata fierbinte, pudrate cu scortisoara din belsug, intr-o Churreria traditionala. Spaniolii nu fac prea multa galagie in jurul lor, dar, pentru cunoscatori, merita cu prisosinta.

Promit!

Churros con chocolate, Churreria in La Ribera, Barcelona

Cam atat pentru acest periplu.
Sper ca v-am deschis apetitul pentru calatorii de orice fel, ca v-am facut un pic pofta de viata si, de ce nu, de gatit.
Ah, era sa uit.
Bonus: in avionul de intoarcere, am calatorit alaturi de singurul blogger culinar roman care mi-a captat atentia pana acum: Adi Hadean. E un clujean tare priceput ale carui poze sunt incredibile, retete foarte interesante si initiative de laudat.
Va las cu el, daca aveti placere.

http://www.adihadean.ro/

Perla unei seri de iunie

Dovlecei umpluti cu sunca de curcan si cuscus israelian

Caldura mare, monser, caldura mare!

Bucurestiul molesit se zbate intre a face fata parcurilor pline cu cei cativa curajosi si pietelor aglomerate cu festivaluri rock. Populatia respectabila s-a impartit, dupa preferinta si temperament, intre protectia proaspata a muntelui si razele ucigatoare cu reminiscente de lumini de club de pe malul marii.  

E cald. Prea cald sa alergi, prea cald sa dansezi, prea cald sa sorbi ceaiuri pe terase, prea cald sa te ocupi de copii, prea cald sa gatesti, prea cald sa iubesti. Peste tot si toate se intinde o toropeala placuta cu miros de vacanta si promisiuni de ape inspumate.

Iubesc Bucurestiul tot timpul anului, dar vara are un efect de halucinogen asupra batranului prieten - intra intr-o semistaza, o perioada de hibernare in care strazile goale ziua se umplu pana la refuz in primele ore suportabile ale noptii.Imi place senzatia de usurare pe care ti-o dau bulevardele, deunazi aglomerate pana la refuz cu studenti voiosi si angajati grabiti, ce acum respira un aer deodata rarefiat.

In astfel de atmosfera, nu am reusit sa imi fac curajul pentru a dezlantui cuptorul de ceva vreme, dar balaurul isi cerea tributul. Doi dovlecei colorati, rotunzi si obraznici si o cina in doi la umbra ciudat seducatoare a aerului conditionat m-au convins sa imi revizitez amicul. Pentru ca vacanta trezeste mereu in mine dorinta de a explora taramuri exotice, am inceput luna iulie cu o tema de pe alte meleaguri: Israel.

Stuffed squash and courgette with Israeli (pearl) couscous 

Cuscus-ul perla sau ptitim este foarte diferit (textura, mod de preparare si gust) de cel clasic din zona Africii de Nord. Sunt de fapt niste paste sferice, ceva mai mari decat un bob de orez care trebuie usor prajite inainte de a absorbi lichid si a se umfla pentru a crea o textura inedita.

L-am incercat pentru prima data si trebuie sa marturisesc ca imi place mai mult decat varianta marocana, probabil pentru care are mai multa savoare datorita jocului cu focul din wok in primele momente de pregatire. Este incredibil de usor dar satios, poate fi pregatit cu succes in salate reci si folosit ca umplutura pentru legume sau garnitura pentru carnuri fragede si il recomand cu caldura.

Lavande Rêve de Provence

Crème brûlée à la lavande

 Provence este un taram care m-a fermecat de ceva vreme. Visez deja la o vacanta boema in sudul Frantei unde chiparosii umbresc soselele, pe alocuri presarate cu tufe inflorite de leandru, iar campiile sunt acoperite cu valuri de lavanda ori floarea soarelui. In ciuda faptului ca nu am ajuns inca acolo, pot inchide ochii si deja simt mirosul de cimbru salbatic, imi pot imagina lenevitul pe un camp deasupra caruia cerul are culoarea azurului, dupa trecerea faimosului mistral.

Si, mai presus de toate, visez in culoarea suava si delicata a lavandei. Ii simt aroma delicata ce mangaie dupa-amiezile de vara. “La route de la lavande” asteapta sa fie sa fie descoperita intr-o buna zi. Pe bicicleta cu un cos de nuiele plin de branzeturi felurite si vin rece, in masina cu radioul oprit pentru a asculta doar respiratia usoara a campului si fosnetul tufelor rasfirate.

Imi doresc de multa vreme sa gatesc provensal. Am inceput timid folosind amestecul proverbial Herbes de Provence la condimentarea preparatelor de tot felul, am continuat cu ceva mai mult curaj sa incerc un Ratatouille si descopar, in fiecare vara cu mai multa nostalgie, finetea si diversitatea acestui coltisor de paradis.

Primul buchetel de lavanda gasit anul acesta m-a transpus intr-o calatorie de descoperire a posibilitatilor, m-a ajutat putin sa visez la vara, la liniste, la altfel de viata, la altfel de lume.

Crema de zahar ars cu care ne-am delectat weekendul acesta a fost, mai mult decat orice altceva, un ritual - un proces de educare a rabdarii, de asteptare a lucrurilor pentru care merita sa astepti, un exercitiu de autocontrol si o mangaiere a simturilor.

Rezultatul este unul magic: subtil, fin, diferit.

Inchide ochii si viseaza!

Ferme les yeux et reve avec moi. Car dans tes reves tu peut etre ce que tu veux.

Livada de ciresi si amintiri din copilarie

Tort cu cirese si nuca de cocos

Sfanta mea Elena. Din nou. De fiecare data incercare de a surprinde. De fiecare data batalie intre dorina perpetua de a face orice cu ciocolata si convingerea ca toti isi doresc fructe (the drag!!!). Saptamana trecuta mi-au rasarit in cale primele cirese. Nu ciresele timide, abia parguite, galbuie cu putina roseata in obrajori care promit multe cu putina dulceata izbutita din primele incercari ale lui mai, nu, ci varianta lor in plina forta: rubinii, dulci si zemoase, carnoase si cu obrazul obraznic de ferm :).
Am crescut cu cirese. Cirese din livada adunate direct din cei peste 15 arbori batrani. Ii plantase bunicul si ii pazeam in fiecare vara cu bunica sa nu ii rupa copiii de la scoala din vecini mai ceva ca Nica a lui Creanga. Ma linistea teribil sa stau la umbra ciresului cocosat cu trunchiul noduros si gol pe dinautru care isi tragea inca seva prin cine stie ce miracol, dar care reusea sa faca cele mai dulci si negre fructe cu putinta. Noi, copiii, le puteam aduna usor calarind bietul trup de batranel cocarjat si le mancam lacomi pe patura langa o carte cu ultimele aventuri ale lui Jules Verne sau cautand comoara piratilor. Bunica ne amuza facand coronite din flori si punandu-ne, da, bucolic, cercelusi la urechi.
Ciresele vor fi mereu speciale pentru noi, gustul lor mereu "din trecut", "de acasa", "din gradina" si, mi-e teama, greu de egalat.
Poate din acelasi motiv, am evitat mereu sa fac prajituri cu cirese. Pare fortat, usor contra prospetimii cu care am fost obisnuita, prepararea lor termica mi-e aproape antipatica. Anul asta, insa, a castigat teren nostalgia gustului si dulceata surprinzatoare a fructelor gasite la piata. Instauram o noua traditie? Poate...pana la propria livada, cu ciresii plantati de un viitor bunic pentru viitoare nepotele poate la fel de indragostite de vara.

Picnic brunch

Tarta cu sparanghel, mortadella si samburi de pin

1 Mai. Soare toropitor, zumzetul neincetat al oamenilor si insectelor, mireasma puternica de salcam si malul apei aproape. Tabloul ideal pentru un prim picnic brunch in Bucurestiul naucit de caldura surprinzatoare din ultimele zile.
Este probabil primul 1 mai care trece fara traditionalii mici, dar si-au platit tributul in weekend. Traditiile noi pot incepe oricum si oricand, iar ziua de astazi promite un inceput relaxant pentru sezonul de lectura in parc, aer curat si un pahar de vorba sub umbra deasa.
Pentru a balansa putin toropeala de amiaza, am ales o reteta simpla ce combina traditia frantuzeasca cu ingrediente simple din insorita Italie, o varianta usoara de tarta (quiche) cu sparanghel verde, branza de oaie, mortadella de curcan cu masline verzi si samburi de pin. Stiu, suna simandicos, dar ingredientele sunt surprinzator de usoare si potrivite.
Sparanghelul verde (leguma demna de masa unui rege, spun cunoscatorii) are un gust fin, o aroma mediteraneana si o textura aparte. Branza de oaie a inlocuit ricotta din reteta originala cu succes, aducand o consistenta  ceva mai onctuoasa. Mortadella de curcan a fost suficient de lejera pentru a nu "sufoca" restul ingredientelor, iar samburii de pin au fost surpriza crocanta ce a incoronat tarta.

Un gust nou, un suflu proaspat, un prim respiro cu o carte in mana in parc si un inceput de vara ce se anunta fierbinte

Spring pie

Placinta cu spanac, branza si migdale

Masa de Paste este incompleta pentru mine fara o delicatesa din/cu spanac. Minunea asta de frunza verde e hranitoare, plina de vitamine si minerale, iertatoare din cale-afara cu silueta si foarte versatila. Pentru masa festiva, am ales o varianta placuta ochiului cu foi de placinta si ceva branzeturi potrivite cu gustul proaspat al primaverii. E adevarat foile de placinta sunt putin migaloase (unse cu unt topit una cate una...parca iti taie cheful sa te inhami la asemenea indeletnicire), dar gustoase tare si numai bine de crocante.

Reteta a fost una dintre cele mai reusite. Arahidele originale au fost inlocuite cu migdale (pentru ca asta aveam in casa) si au adus o savoare deosebita si un contrast puternic de texturi, iar branza de capra recomandata in reteta greceasca inlocuita neos cu oaie (ca asa-i Pastele la romani).

In rest, toate bune.

Sunday morning indulgence

French toast cu unt de arahide si sos de capsune

          Francezii ii spun "pain perdu" ("paine pierduta" pentru profani), englezii si americanii "French toast", mama "paine cu ou si lapte pe care o facem cand erati mici si nu stiam ce sa va mai dau ca imi mancati urechile", eu...."rasfat de duminica dimineata cand tocmai ai cumparat primele capsune".
        Ideea asta a pornit de la niste fotografii de vis de pe foodgawker si din dorinta de a o rasfata putin pe Elena intr-o duminica dimineata in care trebuia sa plece la munca :(
        Sandwichul (pentru ca asta este de fapt) poate fi considerat usor o prajitura, poate fi pregatit in cate portii doriti si este delicios de simplu.

Tortul iepurasului

Tort de morcov cu martipan

OK. Stiu. Pentru Romania, un tort care nu contine fructe, ci o leguma, fie ea cat de dulce, e ceva bizar. Totusi, cu ajutorul insistentelor serioase, incercarilor repetate (si unui ajutor nesperat din partea Starbucks care ofera o varianta foarte reusita de carrot cake), iata ca am reusit sa aduc traditionala prajitura englezeasca si pe masa noastra pascala. Am exagerat putin Pastele asta, e adevarat, dar nu am avut foarte multe plangeri si am confirmat ca cea mai buna solutie pentru a pastra numarul de calorii sub o valoare ce ar speria orice nutritionist este sa ofer minunile din cuptor drept cadou.
Solutia de anul acesta: ziua de nastere (un pic intarziata) a unchiului preferat si a doua zi de Pasti.
Reactii: nimeni nu se astepta ca prajitura sa contina morcovi (majoritatea nu m-au crezut nici macar atunci cand am jurat ca asa este), absolut toti (25) au mancat pana la ultima frimitura si mi-a fost solicitat imperios sa dezvalui locul din care l-am cumparat :) (asta din cauza martipanului).
Opinia personala: crema de mascarpone si zahar burbon a iesit mult mai bine decat varianta folosita de ziua tatei (cu Philadelphia). Martipanul este un pic prea dulce pentru gustul meu, dar puncteaza la efect vizual si rezolva problema esteticii acestui tort care nu poate beneficia de prea multe ornamente fructate. Gustul este surprinzator de suav, textura oscileaza intre finetea cremei de branza si bucatile crocante de nuci. Este cu siguranta ceva ce va deveni o traditie pascala.
Bonus: am facut prea multa compozitie si am folosit excesul pentru a face cateva briose (mi-au iesit 5) care au fost ideale langa cafeaua din dimineata zilei de Paste (chiar si fara crema de rigoare).
De notat: nu este un tort pentru 25 de persoane (12 portii e cam tot ce poate satisface), deci trebuie portie dubla pentru a nu te juca cu poftele oamenilor.

Lead us into temptation

 

 

 

 

 

 

 

 

Tarta crocanta cu ciocolata si capsune

"Bake yourself happy" spune Jamie in ultimul numar al revistei de peste iaz si asta am hotarat sa fac anul acesta de Paste. Dupa cum ma cunoasteti am tendinta sa duc lucrurile la extrem, asa ca e suficient sa am o tematica in minte pentru a porni intr-o aventura de proportii...decadent de savuroase. Am hotarat sa imi exploatez cuptorul la maxim si sa pregatesc preparate exclusiv pentru si prin cuptor - mission accomplished.
      Nu va voi plictisi cu toate preparatele. Prefer doar sa le enumar si sa astept solicitari daca aveti nevoie de retete. Am pregatit deja: pasca traditionala, cozonac, placinta cu spanac, branza de capra si migdale si...evident o tarta cu crema delicioasa de ciocolata si capsune.
     Ciocolata ma inspira de ceva vreme. Nu am de ales, este placerea mea vinovata si impartasita cu majoritatea planetei. E catifelata mereu, intunecata atunci cand trebuie, dulce atunci cand ai nevoie, amaruie cand vrea sa iti arate ca are forta - perfecta pentru mine. Cu toate astea, ai mei prefera fructele...mereu.
Tarta de mai jos combina armonios decadenta si greutatea sublima a ciocolatei rafinate cu gustul intepator si aromat al capsunelor timpurii. Culorile sunt vii si contrastul puternic, texturile izbitor de diferite, aluatul crocant si gustul...ramane sa descoperim.

Apricot minisouffles

Dupa o copioasa cina de 8 Martie intarziat, era nevoie de o ora de gimnastica sau un tur de parc cu siguranta.... Am ales totusi varianta mult mai usoara: un desert light ;)
Am achizitionat formele de minisufleu pe care le tot cautam de ceva vreme si nu apucasem sa le testez defel. Un pranz foarte usor si doar 6 oameni la masa: ocazia perfect sa incerc fortele cuptorului si pe cea mai delicata dintre variantele posibile de prajiturica...un sufleu.
Sufleul ne-a fost transmis de catre rafinatii francezi si reprezinta testul suprem pentru bucatarul cu veleitati artistice. Creaturile astea sunt fiinte firave si tare simandicoase. Se cer dichisite, vor tandrete si multa atentie. Te obliga sa tratezi cu maxima consideratie totul: de la temperatura din camera, la gradele la care trebuie sa mentii ingredintele, la materialul vaselor in care pregatesti domnitele. Mi-a fost un pic teama de testul cuptorului, dar, pentru inceput, cred ca e acceptabil.

 
Minisufleurile de caise au iesit asa cum le asteptam: fine si subtile, aproape rusinate sa iasa din cuptor si tare timide in a se inalta semet. Se servesc fierbinti cu multa grija si un vin rafinat. Sunt spectaculoase atunci cand se aduc la masa, dar se cer pregatite pentru un numar mic de musafiri si trebuie sincronizate pentru a fi servite in momentul in care sunt scoase din cuptor.

In rest, e poveste....
Si acum sa va povestesc cum se pregatesc.

Spiced nutty apple-pear bundt cake

Bundt aromat cu nuci, mere si pere

 

 Vali a venit acasa! Dap, fratele ratacitor care nu a mai dat prin tara de vreo 2 ani a ajuns, intr-un final si la noi acasa :). Pentru a sarbatori asa eveniment marcant, trebuia sa fac ceva cu totul deosebit, nutty, if you like.

In acelasi timp, as fi vrut ceva care sa spuna "casa, familie, cald", arome cuminti si gusturi simple. M-am gandit la mere, pere si am dat prin camara mamei de un amestec de nuci care se cereau folosite. 

Forma de bundt se preta foarte bine prajituricii un pic tomnatice, de asta data, asa ca iata-ma folosind-o pentru a doua oara cu succes mai mare decat favorita mea personala cu ciocolata.

Nu ma asteptam, dar a fost un hit si se cere cu siguranta repetata (de n-ar fi atatea de incercat...).

Bundt-ul asta e surprinzator de usor (are iaurt :)) si nu prea dulce. E o combinatie personala din 3 retete gasite prin bloguri de peste mari, dar, una reusita, cu siguranta.

Banana and caramel upside down cake

A venit primavara!!! Odata cu ea si un cadou special :) o familie reunita dupa aproape 2 ani, multe intrevederi, drumuri sper casa si, evident pentru pasionatii deliciilor culinare, o dorinta de nestavilit de a sarbatori cu noi bunatati in mijlocul mesei imbelsugate.
Weekendul asta, dupa o saptamana mai mult decat nebuna la birou (inclusiv deadline atins la 23.30!), aveam nevoie de un pic de guilty indulgence. Adevarat, poate am exagerat un pic cu cele 2 prajituri in 2 zile consecutive, dar nu e vina mea ca avem multi musafiri de multumit!

Astazi avem ceva special, ce nu incercasem pana acum si care a pornit din cumparaturi exagerate din partea lui Papa (cine cumpara 10 banane si se asteapta sa nu le fac prajitura?). Prajitura este una traditionala braziliana, imbina crema de zahar ars cu banane multe si foarte coapte si ingrediente de o simplitate ridicola in rest.
Gust fin si delicat ce iti permite sa savurezi aroma docila a  bananelor si dulceata lipicioasa a zaharului ars. Ar putea deveni "o clasica".
In retrospectiva, merge cu putina crema de vanilie (vanilla curd, anyone) sau o inghetata complementara si foarte simpla. Maybe next time.
Pana atunci - arata minunat, pare luata din carti de cofetarie extrem de complicate si este extrem de usoara.
Enjoy!

Scones cu merisor si portocala

Vizita unei vechi prietene care nu bea cafea (cine sa-i inteleaga pe ciudatii de gen :) ) din weekendul asta mi-a dat imboldul sa-mi testez abilitatile legate de bucataria britanica. M-am gandit sa incerc sa recreez divinele scones cu smantana groasa si gem de capsune savurate la un ceai fructat si fierbinte fix la ora cinci in fata catedralei Saint Paul's din Londra.
Trebuie sa marturisesc ca a fost momentul cel mai autentic trait in UK - scones erau primele pe lista dulciurilor englezesti de incercat si nu vazusem decat variante de supermarket care aratau deprimant asa ca experienta din ceainarie a fost transfiguranta. Intr-o dupa-amiaza de sambata ploioasa si rece dupa ce m-am pierdut cateva ore cu Elena prin Tate Modern minunandu-ne de imaginariumul straniu al artistilor futuristi sau avangardisti, ne-am ascuns de picaturile mici si dese in prima ceainarie care ne-a iesit in cale, la poalele catedralei stimabilului domn Wren, in fata unui palc de copaci de un verde crud cum numai ploaia londoneza poate sustine.
Dupa o hoinarire lenesa printre rafturile de ceaiuri si accesorii, am comandat fara ezitare - meniul Five o'clock (English tea & scones with clotted cream and strawberry jam). Verdict: mirific. Minunatele prajiturele putin dulci erau usor prajite, iar smantana groasa si cremoasa era completata perfect de dulceata puternica a capsunelor aromate.
Ieri am incercat sa recreez atmosfera si caldura unei dupa-amiezi perfecte si, cel putin din punct de vedere al gustului, mi-a reusit binisor :).
Varianta mea a combinat arome de iarna - portocale si merisor uscat - iar gemul de capsune a fost variat si de o delicioasa crema de roscove (un inlocuitor bio destul de reusit pentru Nutella).
Scones - sunt de fapt niste painici scotiene care pot fi dulci sau sarate, cu diverse umpluturi delicioase. Cele clasice se servesc de obicei dimineata cu smantana groasa si dulceata si, obligatoriu, cu ceai.
Se fac rapid, sunt un acompaniament perfect pentru o ceasca de ceai si se pot praji cu succes in toaster pentru dimineri reci de iarna.

Pear and Almond Chocolate Spice Bundt Cake

La cererea publicului si in uralele preacinstitei audiente, voi prezenta minunea postata in partea de sus a ravasului pe care ne aflam.
Numele il aveti mai sus, dar, cum neofitii solicita lamuriri, sa incercam o traducere:

Bundt de ciocolata aromat cu para si migdale.



Un preambul:  

Bundt (din Ger. care inseamna "adunare/grupare de persoane" si se refera. probabil, la modul in care este adunata prajitura in jurul inelului central) are o poveste haioasa.
Sa incepem educatia: numele vine de la forma in care este coapta prajitura "forma bundt". In Austria apare ca Gugelhupf, in Elvetia Gugelhopf, iar, pe meleaguri mioritice, am intalnit guguluf :)

In fine, e haioasa, arata interesant, e usor de folosit si de mare efect in mijlocul unei mese imbelsugate.
Matusica mea care ma rasfata, alaturi de restul familiei ce arde de nerabdare sa mai pregatesc ceva nou si bun de incalzit sufletele intr-o zi de iarna, mi-a facut cadou o astfel de ciudatenie de silicon (care, by the way, se comporta ok in cuptor, in ciuda aparentelor) si trebuia inaugurata cu cinste.

Rezultatul a fost decadent, cu aspect pretentios de rafinament nemtesc, dar aroma neaosa si aproape intepatoare de scortisoara si nucsoara, numai bine sa pastreze inca ceva timp incapsulat mirosul Craciunului abia trecut. Ciocolata si perele sunt BFF in carnetele mele :), iar migdalele plapande trezite la viata de condimentele cu iz de vin fiert n-au pereche in tot ce am facut pana acum. Pufoasa la exterior, imbatata de cidrul generos varsat peste cat inca se odihneste aburinda pe platoul stralucitor, prajiturica asta minune are un interior de ciocolata aproape topita, densa si catifelata, perfecta pentru Chocaholicul din fiecare.
E recomandata cu caldura dependentilor de ciocolata si cu masura plus o portie zdravana de frisca timizilor care aleg intotdeauna inghetata cu vanilie.
PS: Nu uitati un vin alb, racit inainte, demidulce - rog pe cei mai in masura sa sugereze soiul.

Si sa purcedem la lucru: 

Cozonac - because everything begins with traditions

Good-old, wholesome, traditional sweets take me back to childhood Christmas stories.
The recipe has been my aunt's most treasured legacy for years now and, probably, she has always imagined someone might continue the tradition. She has kneaded hundreds over the years: for neighbors, friends and family. Sweet, fluffy, warm, filled with plump sultanas and crispy nuts, hand-kneaded for hours and tucked away like precious babies close to the warmth of the heath to rise and gain momentum.
For a couple of years now, I have ventured on her footsteps, respecting her austere recipe and I am loving every minute of it.
Here it is, in it's unique, surprising simplicity: